Scurt interviu fără dosar cu șină

Transformarea unui oraș și reinventarea lui într-o stațiune turistică nu se poate face peste noapte, sau mai mult, într-un mandat de primar. Există două procese: unul de transformare turistică a unui oraș monoindustrial ajuns o ruină și altul care se derulează în paralel, de transformare într-un orășel cochet prin cosmetizare și regenerare. Procesele transformare într-o mica stațiune turistică și procesul de cosmetizare și regenerare urbană se rezumă la o activitate care durează între 15 și 25 de ani, iar această schimbare nu trebuie lăsată doar pe umerii autorităților.

Beneficiarul final este comunitatea, iar locuitorii unui oraș stațiune turistică trebuie să se simtă bine și să se bucure de calitatea vieții. 

Pentru cei care mă cunoașteți, sunt doar un hardworker. Având această calitate, m-am implicat în tot felul de activităţi şi meserii, învăţând de multe ori din mers, furând de la alţii şi de foarte multe ori, conspectând, citind, documentându-mă despre ce şi cum trebuie realizat.

Partea mai puţin bună este că, în majoritatea cazurilor, sunt cel care trage… trage și echipa dacă am, cu aceeași viteză, în acelaşi ritm, şi nu mă opresc decât atunci când consider eu că este necesar. Dacă echipa ar gândi la unison, n-ar fi nici o problemă, dar cum bine știți este formată din indivizi cu personalitate. Din păcate, aceste personalități din echipe au gură, putere de opinie, influență asupra celor mai slabi şi altele, iar dacă nu te debarasezi de ei, totul se huroaie.

Concluzia: am fost catalogat de multe ori în viaţă ca: „al dracului”, „bun la suflet, dar negru-n cerul gurii”, „prostu ăla ne cam rupe cu munca” şi altele din aceași parte inferioară a paginii, sinonime cu cele deja menţionate.

La un moment dat, m-am hotărât să încerc să mai trag frâna și să fac acelaşi lucru, doar pentru mine, familie şi comunitate. Aşadar, am început job nou cu mai multe obiecte de activitate în turism, identice sau similare cu cele în care mă perfecţionasem, plus unul cu care cochetasem de mai multă vreme, dar nu prinsesem ocazia să îl materializez. 

Observând în jurul meu că mulţi din aceeași zonă au capitulat (şi nu din lipsă de fonduri, idei, oportunități, legături, colaborări), mi s-a confirmat, dacă mai era cazul, că problema găsirii unui astfel de personal este extrem de gravă. De parcă nu eram suficient de negru în cerul gurii, persoanele care mai au, cât de cât, tragere să lucreze în această branşă, find perfect conştiente de penuria de personal, adoptă poziții şi atitudini sfidătoare, chiar dacă, din punct de vedere profesional, nu sunt nici măcar la un nivel mediu de standard.

Am trăit, un prim exemplu în acest sens. Era primăvară. Ȋncepusem activităţile de pregătire pentru realizarea a documentației pentru înființarea stațiunii turistice. Fiind singur la un volum atât de mare de muncă, teren și birou, am simțit nevoia de a avea o echipă. Pentru asta, bineînțeles că aveam nevoie de forţă de muncă, mai mult decât calificată. Și da, aveam nevoie de doi marketeri în turism, pentru ca împreună să facem o strategie clară de dezvoltare turistică pentru următorii 10 ani. De la început, am observat că este foarte greu să găsești un astfel de personal. Apoi am observat că problema s-a acutizat extraordinar de mult, ajungând să-mi pun întrebarea, la fiecare început de an (atunci când îmi scriam raportul de activitate), dacă merită dezvoltare și promovare în turism un oraș cu liceu cu profil turistic sau așteptăm ca acei copii după Bac să nu mai plece în Anglia. Găsirea a două persoane, iubitoare de drumeții și plimbări în natură, dar și cu studii în geografie sau turism a devenit un maraton cu obstacole și multe jaloane, o alergare printre indivizi care cred că știu să facă turism pentru că au fost în concediu la Mamaia și în Zakynthos, sunt prieteni cu persoane influente sau se apleacă și suflă suflă în ceaiu celui care înainte de alegerile locale, promite un million de euro pentru dezvoltarea turismului.

Anunţuri și întrebări pe la prieteni, indivizi cu care călăresc munții, vecini, etc. aşa cum îi stă bine unui gospodar. Ȋntre timp, cum nu-mi face nimeni treaba, iar lucrările şi treburile nu așteaptă, m-am apucat cu voie bună de realizarea materialelor.

Ȋn acea zi meditam la potențial geografic și turistic a zonei, făcând cu simţ de răspundere pe geomorfologul, echipat corespunzător cu Tratatul de geografie și hărți ale zonei, necesare în concordanţă cu activităţile desfăşurate. La un moment dat, intră în clădire o doamnă (am crezut în primul moment), care, imediat cum dă cu ochii de mine şi fără să răspundă la salutul meu, mă întreabă de sus:

„Auzi măh, unde îl pot găsi pe şef?”

„Pe şef?”, întreb eu, amuzat de ineditul situaţiei.

„Da, pe şefu!” Iar ăsta e un lucru firesc și de înțeles în țara în care aproape toate lucrurile se fac după ureche, în care cursurile de calificare nu îți folosesc practic la nimic, facultate asta de trei ani este echivalentul unei școli profesionale din trecutul comunist, iar tinerii absolvenți posesori de diploma de licență nici măcar nu știu unde este Nordul pe coala de hârtie pe care ar trebui să-și scrie cererea de angajare, asta fără să întreb ce format are. Perfecționarea cere timp și resurse, iar turismul românesc nu are nici una, nici alta, nici cine.

”Este prin zonă.” îi răspund, puțin iritat de atitudinea net superioară.

”Ar fi bine să-l sunați. Să-i spuneți că a venit domnișoara … pentru postul de manager.” Upss, ceva nou la orizont, trebuie să mai creez un post.

Îi răspund cu prea mult bun simț că este nevoie de două persoane specializate în marketing turistic, cu competențe digitale, bla, bla, bla și că turismul așteaptă pe cineva care să știe ce să facă.  

Vădit iritată de răspunsul meu îmi spune: ”În viitor vor fi mari schimbări pe aici.” Ok, de acord, dar sunt sigur că tot eu voi face acele schimbări. Și mă mai întreabă de salariu, bonusuri, mașina de serviciu, vouchere, concediu, etc., dar deloc de programul de lucru.

O mai întreb, hohotind în mintea mea, ce strategie de dezvoltare turistică s-ar potrivi unui orășel atât de mic?

Răspunsul a venit ferm: ”Ca manager mă voi gândi.”

I-am transmis foarte cordial și ironic: ”Interviul s-a terminat domnișoară. Nu cred că mai este nevoie de dosar cu șină și alte hârtii neimportante.”

Șocată îmi mai aruncă: ”Dar eu vin din partea lui…, dar la salariu de 1600 cine ar lucra la voi?”

Și a plecat val-vârtej, lăsându-mă cu un zâmbet uriaș, neștiind ce 1600.

În zilele ce au urmat au mai venit doi tineri trimiși de părinți, bineînțeles fără nici o legătură cu viitorul lor în marketingul turistic, având la competențe digitale trecute: Instagram, Facebook. I-am întrebat ce știu să facă? Mi-au răspuns că ce zic eu. Am recunoscut în ei doi stranieri ce vor bate străzile Londrei în următoarele luni, în căutare unui loc de muncă. Dar asta după Bac.

Și uită așa mi-a trecut cu lucru în echipă, am făcut documentațiile necesare și nu am risipind două salarii de 1600 euro.

Asta e lecția de turism din această micuță urbe, acum stațiune turistică și cred că aceasta este o problemă națională. Oare nici un absolvent al liceului din localitate (profil turism) nu este doritor al unui job în turism? Sau poate se mulțumesc cu banii de buzunar primiți de la bunici și părinți!

Rezultatul este concludent: tu vorbești despre turism și venituri mari din dezvoltarea turistică, ei nu înțeleg nimic, dar vor deschiderea minelor.

Adică:

Noroc bun!