Fulgi de toamnă

Clipe reci, tăioase şi dure. Altădată calde, dulci, poate aromate... cuvinte de toamnă, privite precum ultimul fulg abandonat de ultima pasăre călătoare, plutind alături de frunze în mici turbioane ce se rotesc peste poieni îngălbenite cu iarba arsă de soarele verii trecute. Reci şi în rafale, fulgul pluteşte în aglomerarea de frunze, supravieţuind anotimpurilor ce-l plimbă prin lumi demult uitate şi trecute. Reci valuri îl atacă, frunzele îl izbesc ca nişte adevăruri ce dor şi nu pot fi uitate niciodată.

Raze de soare încearcă să-l încălzească, să-i redea o speranţă învăluindu-l în căldura temporară a unduirii şoldurilor unui vârtej.

Raza apune, vârtejul se stinge, alte cuvinte frunze sficiuie obrazul fulgului. Şi în acest amalgam de culori ar sta răsăritul cu roua cristalizată ce dă viaţă printr-o noua formă frunzelor moarte. 

Cazi toamnă, căci ultimele frunze-ţi pleacă.

Un echilibru intrigant caracterizează această toamnă, asemeni unei poveşti de dragoste: calm şi intens, lumini şi umbre, trecut sau viitor. Totul se năruie asemeni unui castel de frunze obosite purtate misterios spre cine ştie ce destinaţie.

Ceva misterios se întamplă, ceva important transformă dragostea culorilor ei. 

Şi toamna noastră doare, va durea şi dupa ce o voi îngenunchia, apoi voi rătăci printre cuvintele fulgilor de nea ce bântuiesc tristeţea patimilor umbrelor noastre.

Respectul straniu pentru particula de apă cristalizată face acestă despărţire stranie să rupă legăturile ancestral-maladive ale culorilor toamnei, iar trena ei de culoare galben-brun-arămie nu va mai da fiori, doar aduceri aminte, navală a erorilor din aventurile brumei autumnale.

Rusty-yellow leaves are waltzing, embracing the wind on desert wilderness soul, I will wait snowflakes.