Ce faci când te simţi mai gol, mai urât şi mai neînsemnat? Te îngrijorezi, te simţi singur, te vezi neputincios şi confuz. Vezi cum viaţa se mişcă mai repede, esenţa fiinţei cautând disperată cântecul propriului suflet, în infinitatea spaţiului absolut. Te întrebi cât de complet poţi fi, cât mai poate dura acest drum, cât de aproape sau departe este destinaţia. Calculezi timpii fiecărei mişcări, secunde ce aleargă, ore ce nu se mai termină. Realizezi că ajuns la apogeu începe declinul.
Ţi-ai petrecut vieţile muncind, agonisind, zbătându-te şi încercând cu orice preţ să fi fericit. Ai obosit şi te-ai îmbolnăvit în această luptă de cucerire a fericirii, conştient că fericirea ta e o copie meschină a fericirii ignoranţei tale.
Cu toate că nu a sosit acel moment, fericirea iluzorie a faptelor tale din această lume în care eşti un simplu drumeţ, un trecător ostenit ce îşi trăieşte efemer secunda de eternitate, te face să aştepţi cu nerăbdare trecerea fiinţei peste noul prag al evoluţiei lăsând uitării un trecut ce îţi marchează prezentul şi îţi periclitează viitorul abandonat printre ruinele conştiintei tale.
Într-un final descoperi oamenii din jurul tău, şi vezi cât de frumoşi sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferinţa, cruzimea, durerea, efortul, îi vezi pe toţi cei care au parcurs acel drum al cunoaşterii din interiorul fiinţei lor. Apoi te vei bucura de fiecare clipă, de fiecare moment uitat. Şi vei vedea din nou cât de încrezător poţi fi, vei mirosii culorile, vei simţii briza şi parul îţi va mângâia din nou fruntea. Un prieten adevărat a fost lângă tine şi vei descoperii că pe tot parcursul pelegrinării în negura seacă a uitării ţi-a fost alături.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu