Îmi place ca în fiecare zi să merg, să alerg, să mă plimb întotdeauna pe altă uliță sau o nouă potecă, cunoscute sau mai puțin umblate. Plimbarea de azi a avut un traseu mai puțin bătut de urma pașilor mei. Dar nu asta e esențial. Importantă a fost această zi, o zi în care am dat o importanță majoră amănuntelor.
Pașind prin iarba umedă fără nici o grijă, doar amintiri ale copilărie în care alergam cu teneșii rupti și urlam cât mai tare alături de ceilalți prieteni ai copilăriei, găsesc pe marginea potecii câteva boabe de fasole. Mă opresc le admir, câteva pestrițe, câteva albe, restul tărcate. Poate un om amărât a trecut pe aici, spre casă, poate sacoșă i sa rupt și le-a pierdut. Sigur se va întoarce sa le adune. Poteca se indreaptă spre o gospodărie, iar în poiana din față o gâscă se ridică din iarbă, speriată de prezența mea, abandonând un ou galben, lucitor, cred că clocea. Săraca, am speriat-o.
Miresmele pădurii și aburul evaporat din iarbă mă fac să simt în jurul meu o lume de basm. Nu acord prea multă atenție căluțului alb care trece în galop pe lângă mine. Săracul avea ceva în frunte, poate vreo malformație sau poate cineva a făcut o glumă proastă bietului animal legându-i ceva pe frunte. Aleargă atât de frumos, da, este un animal sănătos și îngrijit.
În vale se aude susurul unui pârâu. Un curs de apă limpede ce aleargă printre pietre. Mă aplec pentru a sorbi câteva guri din apa-i răcoroasă și plină de viață când, în mâinile făcute căuș se strecoară un mic peștișor auriu. Privesc forma zglobie, speriată și plină de viață. În mintea mea apare o amintire, un scurt mesaj: „Pune-ți trei dorințe și te rog eliberează-mă!” Normal, îl eliberez și-mi văd de drum mai departe.
Ultimele peisaje ale unui mediu natural încep să se contopească cu peisajul urban. Ajuns în civilizație, redevin omul. Conștientizez scurta aventură, basmul, și deloc surprins de mizeria urbană descopăr cât am fost de fericit.
Aceasta a fost ziua de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu