Despre dragoste necondiționată

Are toate ispitele feminității: independența, voluptatea, atracția carnală, viclenia. Cerșește atenție, iar dacă nu o obține are o criză de personalitate, face scandal, e geloasă, mușcă și zgârie. În schimb așteaptă cuminte să ajung acasă, indiferent de ora și e bucuroasă să mă vadă (după ce ma atacat).

Nu o cert… nu va înțelege, nici nu o alung din viața mea pentru că știu că se va reîntoarce vioaie și inocentă, agitându-mi din nou nopțile (ziua doarme) cu zbenguiala ei.

Dar, cred că mă iubește necondiționat.

… greșit, încep să descopăr că am rămas fără nimic, totul aparține ei.

Nova amiko

Când îți dorești ca viața să devină puțin mai agitată, caută-ți un prieten nou.
Eu am găsit-o pe POTAIE!!! 

...și totul a devenit restless.

It's a wonderful life

What makes my day slow down

Watching the rain and now I'm not on time

I'm bout to lay down and cry

Boss on the other line

Had a fight with my man, cause he

Swears I'm lying to him constantly

Causing drama like you won't believe

Just one day, I wanna wake up and say.

Numărând apusurile îi văd cum se trec. 

Atâtea minunății eterne ce ne deosebesc hoinăreala halucinogenă prin aceasta lume frumoasă plină de vedenii și arătări, dar care la un moment dat ne vor termina. 

Și apoi încotro ne vom îndrepta? Ne vom trezi singuri sau alături de cel drag?

Nu-i așa că e o viață frumoasă?

No need to run and hide

It's a wonderful life.

Pasiune

Ne înstrăinăm și ne pierdem unul de altul din simplul fapt că suntem convinși că vom rămâne împreună la nesfârșit... însă, viața ne rezervă multe, iar lacrimile nu sunt îndeajuns pentru a resuscita pasiunea, iubirea de la începuturi, ce ne-o purtam odată.

Vom merge mai departe spre o nouă dezamăgire, copiind-o pe ultima sau poate pe prima așa cum am făcut de fiecare dată.

Până la distrucția totală, te invadez, te acaparez și te transform într-un monstru arid și sterp. Îți dezmembrez fiecare rădăcină, corpul ți-l transform, aripile ți le tai, iar în fiecare por îți introduc smokul ce îl elimin prin arderea ta. Fructul pasiunii tale l-am transformat în flori polimerice ca să imite frumosul monstruos al creației mele. Ți-am găsit frumuseațea acolo unde am creat-o, din pântecele tale am extras materialele desăvârșirii mele ca artist. Pletele tale arse îmi acoperă soarele în straturi fine, lăsându-te abia vizibilă de către Soare. Cu toate că sunt perioade când nu pot respira, continui să te otrăvesc, pentru că cred în marea mea transformare.

Oare cât vei mai suporta calvarul?

(Scurtă scrisoare pentru Terra)

Update la limbă

 Trăind în perioada maximă a progresului omenirii (cred), specia se adapteză, se dezvoltă, învață. Mai nou descoperim o metisare a limbilor (nu de la încălțămintea Nuke, Piuma, Adibas sau Reabok) vorbite, astfel, noi cei mai puțin inteligenți reușim cu greu sa înțelegem noul mozaic de cuvinte numit limbă modernă.

Descopăr cum limba noastră (... o comoară) a devenit câmpul de luptă a multor cuvinte importate din alte limbi de circulație. Nimic nou, dar urechile noastre recepționează mesaje pe care micul nostru creier abia reușește să le înțeleagă.

Exemplele sunt relevante:

“Mai fac două jump-uri cu bike-ul și plec home să-mi search-uiesc tema ...” – niște puști în parc.

„Honey sunt în Mall, shoping-uiesc ceva” - covorbire telefonică.

Mai nou descopăr un afiș cu „PRM VIRAL”, sau un crainic îmi vorbește despre televiziunea virală.

VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral. 
Și incepe să mă sperie și politica.

Update uman, Upload in creier, Searchuit – Gogălit se pare că sunt destul de limitat și nu mai înțeleg nimic.

Bag de seamă că am nevoie de un implant. Un HDD de un terra cred că m-ar ajuta să înțeleg schimbările actuale și să-i înțeleg pe analfabeții (printre care mă număr și eu) care postează pe diferite site-uri sau pe cei ce își publică lucrările (copy-paste) în detrimentul valorilor adevărate.

Faptul ca sesizez aceste noi apariți lingvistice nu înseamnă ca eu însumi cunosc limba româna foarte bine sau că sunt specialist și nici nu mi-am propus să dau lecții. Observ doar presiunii enorme de a introduce neologisme în vocabularul limbi române și găsirea unor soluții inteligente, dar nu cu scopul final de a salva limba română.

Comoedia iacet

Supărat că peste noi a dat buzna căldura dezertez din mirifica citadelă și timp de o lună sunt dat dispărut. Normal, nimeni nu îmi simte lipsa, poate doar indivizi care mai cereau bani de o coajă de pâine (a se citii o țuica) și poate vecinii care nu au mai avut ce asculta (cu paharul pus pe perete și lipit de ureche) lungile mele conversații telefonice.

Reîntors din scurta vacanță descopăr mari schimbări (nu geomorfologice) ale urbei.  Orașul a devenit colorat și ceva mai animat. Obsedat de ideea unui spectacol de calitate mă opresc la primele afișe și descopăr cum visul meu se evaporă. Culorile vi ale afișelor mă intrigă în continuare, amintindu-mi că a început campania electorală.  Și pentru că să fiu un cetățean model, le urmăresc cu atenție pentru a ști cu cine votez.

O voce pițigăiată se aude în spatele meu.

„Ce faci măi p... mai trăiești?”

Șocat de vocea ce imi părea puțin cunoscută, mă întorc și observ la 5-6 metri un individ cu care mai comunicasem în trecut de câteva ori. Iritat, în loc de salut îi răspund doar:

„Spre disperarea multora, DA”.

Aș vrea să plec, dar individul se dă la vorbă, nebăgând în seamă (cred) mica mea ironie. Nederanjat de graba mea, insistă să-mi explice ce aș avea de căștigat, bla, bla, bla... dacă aș vota partidul cu care participă la alegeri în funcția de consilier.

Iritat îi promit marea cu sarea și cât mai englezește o șterg. Drumul  spre casă îmi duce pașii pe lângă alte geamuri pline de afișe (panourile puse la dispoziție de primărie erau pline de afișe rupte sau jupuite, doar un singur partid rămânând cu afișele intacte), unde normal că mă opresc pentru a vedea viitorii noștri foști aleși.

Dar, surpriză. Mă relaxez brusc și mă bufnește râsul. Văd poze cu indivizi destul de ciudați... iar pentru că cunosc toate literele, reușesc să descifrez și funcțiile pe care aceștia le dețin. Surprins observ cât de educați sunt viitorii noștri foști aleși din mica mea citadelă (sub 10.000 de locuitori), inclusiv individul care ma racolat. Varietatea de ingineri, pedagogi, manageri, psihologi, publiciști și economiști mă face să râd zgomotos ca la o anecdotă bună. Doar e campanie, perioada când minciunile nu se pedepsesc.

Sătul de râs și de postere frumos colorate, caut un program, o strategie economică de dezvoltare a orașului pentru următorii ani. Bașca... nimic.

Și plec îngândurat la viitorii noștri foști aleși, la viitorul urbei.

Rămâne doar întrebarea:

„Eu cu cine pana mea  votez.”

Eterna poveste a bobocului de păpădie

Perioada de garanție a ultimilor fulgi de zăpadă a expirat (bag de seamă că de vină e încălzirea globală, nicidecum primăvara), ultimele petice albe de zăpadă se mai zbat sa supraviețuiască doar pe crestele munților. Decorul primăvăratic cu nuanțele sale de verde crud a pus stăpânire treptat pe valea până nu demult bicoloră.

Absorbit de renașterea naturii, admir un boboc de păpădie (Taraxacum officinale) chinuindu-se să înflorească. Imagine mirobolantă a luptei pe care micuța plantă o duce pentru a-mi delecta privirea. O luptă acerbă, dusă cu două peturi (unul de Coca Cola și unul de Burger), un Pampers (utilizat), o sacoșă ruptă frumos inscripționată (BILLA zilnic – cel mai bun pentru mine), o doză de bere Timișoreana, un pachet mototolit de Winston și ambalajul frumos colorat al unei ciocolăți Rom. Totul într-un metru pătrat.

Păpădia este găsită pretutindeni, unde se află vegetaţie, de la câmpie până în zona subalpină, prin locuri necultivate şi pe marginile drumurilor. Este considerată o buruiana și crește pe pajiști, în grădini, pe deal sau la câmpie, oriunde există iarba. Păpădia înflorește în aprilie-mai și poate fi găsită până toamna târziu.

Îmi trec prin memorie  date unui studiu Greepeace: în România dispar peste 3  hectare de pădure în fiecare oră. În România, pădurile se întind pe 6,3 milioane hectare, adică ocupă 27 la sută din teritoriu. Mă uit cu nostalgie la micul meu boboc și mă gândesc când am avut atât de mult timp sa plantăm PET-uri, Pampersi, sacoșe și ambalaje, astfel încât viteza de eclozare a polimerilor să fie mai rapidă decât perioada de înflorire a bobocului meu de păpădie. Și mă apucă disperarea gândindu-mă la cele 3 hectare de pădure…

Dar bobocul meu va crește, va înflorii, se va inmulții, va face semințe, iar la anul sper că în micul metru pătrat se vor dezvolta alte 3-4 păpădii, printre alte 6-7 PET-uri, 3-4 Pampers-i, multe sacoșe și cine știe câte alte ambalaje.

Tăiate și exploatate cu așa viteză (peste 3  hectare pe oră!!!) pădurile vor dispărea, iar păpădiile mele vor crește fericite și se vor înmulții în superbul mediu decorat de mizeria umanității. Un galben superb, cirotic. O imitație în miniatură a soarelui ce topește firavul fulg de zăpadă.

Brusc îmi reamintesc de perfecțiunea fulgilor de zăpadă, de albul perfect a zăpezii și nu vreau să mă gândesc la ce poate ascunde.

Poate că mâine vor înflori salcâmii (Robinia pseudoacacia). Îmi imaginez cum o pungă purtată de vânt se agață de ramura plină de spini, pe care  frunze compuse și flori albe, în ciorchine, puternic mirositoare, îmi vor oferii deliciul unei noi priveliști încântătoare.

Scurt zbor printre ingeri

Sătul să mai alunec pe bruma dimineţii ridic ochii spre cer implorând divinul să nu ne uite. Cerul cu privirea lui de gheaţă îşi revarsă norii plumburii peste mintea-mi înceţoşată, parcă neascultându-mi rugăciunea.

Dar..

Parc-ar fi nişte petale
Ori steluţe ce dansează,
Ingeri le presară iarna
Şi pe umeri mi se aşează.

Orizontul se întunecă şi lacrimi de înger mă ating, slipirile de argint ale cerului prind viaţă şi roiesc în jurul meu într-o misterioasă şi haotică horă, parcă, demult uitată. Norii plumburii mă privesc prin aripile albe ale fulgilor ce zboară în adierea vântului. Am aripi să zbor, aripi albe, făcute să mă ajute să plutesc în tăcerea eternităţi.

Îndrăgostit de înaltul cerului, mi-ai îndeplinit dorinţa. Vechile aripi tăiate de vorbe grele au lăsat răni adânci în puritatea albului. Zbor cu aripi de zăpadă, pale tăioase de vorbe îmi dau putere să-mi continui ascensiunea.

Am aripi albe să zbor.

Doar a venit iarna.